jokerulvirtual.ro

POLITICĂ

China intenționează să preia controlul deplin asupra Hong Kongului

Demersul Beijginului este de așteptat să provoace puternice reacții internaționale, dar și în Hong Kong, unde anul trecut oamenii au manifestat luni de zile în favoarea democrației. 

Congresul Național al Poporului, organul legislativ al Chinei, care și-a amânat lucrările pe perioada pandemiei, va dezbate acest subiect în ședința de deschidere de vineri. 

Hong Kongul are o legislație aparte, bucurându-se de un fel de „mini-Constituție”, cum a fost denumită, introdusă în momentul în care China a preluat, în 1997, de la Marea Britanie suveranitatea asupra teritoriului. Această lege fundamentală asigură anumite libertăți (de pildă, libertatea presei și libertatea adunărilor publice), care în China continentală nu sunt valabile. 

Beijingul a avut întotdeauna puterea de a impune legea națională de securitate în detrimentul legii speciale din Hong Kong, dar până acum s-a abținut să o facă, aplicând principiul „o țară, două sisteme”, care, potrivit acordului cu Marea Britanie, ar fi trebuit să rămână în vigoare cel puțin până în 2047.

Hong Kongul se apropie însă de alegeri, urmând să-și desemneze aleșii din adunarea locală în septembrie, iar dacă succesul de anul trecut al partidelor pro-democrație în alegerile districtuale se va repeta, decretele guvernamentale ar putea fi blocate. 

Noua abordare a puterii de la Beijing este cel mai clar indiciu că dorește să aibă controlul asupra fostei colonii britanice, mai ales după protestele antiguvernamentale de anul trecut, conchide The Telegraph

Redactor: Luana Păvălucă

Sursa: Digi24

Etichete
Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close