jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

Germania intră în lockdown parțial toată luna noiembrie. Macron a anunțat carantină totală în Franța

Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. La scurt timp, Emmanuel Macron a anunțat că în Franța va fi instituită carantina totală.

Actualizare 21:15. Franța adoptă măsuri mai dure: președintele Emmanuel Macron a anunțat carantină totală, începând de vineri.


Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE, preluate de Agerpres.

„Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum”, a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este „foarte serioasă” şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.SURSA DIGI 24



Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button