jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

La Suceava, pacienți cu COVID în stare gravă refuză să primească oxigen. Medic: „Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine”

Pacienți cu COVID-19 ajunși la Spitalul Județean Suceava în stare gravă refuză oxigenul, potrivit managerului Spitalului Județean Suceava, Alexandru Calancea.

Vin mulți pacienți care susțin că ei nu cred în existența acestui virus. Nu vor să țină masca cu oxigen. Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Ăștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul său. Noi sperăm să facem față acestui val doi, care este mult mai agresiv decât primul”, a declarat pentru Obiectiv de Suceava medicul cardiolog Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava, care a mai precizat că au fost pacienți care au decedat pentru că au refuzat să primească oxigen.

În această perioadă, se găsește cu greu un loc la Terapie Intensivă Covid, în Suceava, iar pacienții care ajung în stare gravă așteaptă ore în șir să se elibereze un pat, lucru care se întâmplă, de regulă, după ce moare cineva.

Astfel, un bărbat de 54 de ani, din Vatra Dornei, a așteptat timp de 8 ore să fie internat la Terapie Intensivă, timp în care a primit oxigen la Urgențe.

Au încercat colegii mei la toate spitalele limitrofe. Și la Bârlad au sunat, dar peste tot au primit același răspuns: «Nu avem niciun loc». Lumea nu înțelege că situația este foarte gravă. Mâine avem o ședință și sperăm că și celelalte spitale din județ vor începe să preia cazuri Covid-19”, a mai declarat medicul Alexandru Calancea.

Miercuri dimineață era un singur loc liber la secția de Terapie Intensivă Covid de la Spitalul Suceava. sursa digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button