jokerulvirtual.ro

POLITICĂTEHNOLOGIE

Libertate monitorizată cu drone. Ce măsuri trebuie să respecte grecii, pe plajă, după relaxarea restricțiilor anti-COVID

Pe plajă, oamenii respectă distanțarea fizică, iar o dronă supraveghează zona pentru ca autoritățile să se asigure că cetățenii țin cont de toate recomandările epidemiologilor pentru evitarea unui al doilea val de infectări. „Păstrați distanța recomandată. Respectați sănătatea celor din jur”, este mesajul care se aude din când în când dinspre aparatul de zbor, scrie The Guardian.

„Îi sperie pe oameni. Se uită de unde vine mesajul și se îndepărtează”, a declarat un angajat al primăriei. 

„Trăim într-o lume diferită”, a declarat și Giorgos Papanicolaou, primarul din Glyfada. „Lucrurile se desfășoară mai bine decât ne așteptam. Copiii sunt mai greu de controlat, dar până în prezent nu am fost nevoiți să sancționăm pe nimeni”.

Dacă în trecut, plaja din Glyfada era aglomerată, în prezent, în urma măsurilor anti-COVID, a fost permis accesul doar pentru 40 de persoane pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, iar între tijele umbrelelor trebuie să fie o distanță de cel puţin patru metri.

Grecia a înregistrat puţin peste 2.800 de cazuri de COVID-19, dintre care 160 mortale. Începând din 4 mai, ţara a început o relaxare progresivă a restricţiilor impuse la jumătatea lunii martie, scrie Agerpres. Ţara cu 11 milioane de locuitori este una dintre cele mai dependente de turism, sector care generează aproape o cincime din venitul său naţional.

”Acesta este un punct de inflexiune esenţial în eforturile noastre şi trebuie să reuşim”, a afirmat ministrul protecţiei civile Nikos Hardalias.

Sursa: Agerpres si The Guardian

Etichete
Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close