jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

MAE: Lista țărilor care și-au dat acordul pentru organizarea secțiilor de votare la parlamentare. Două state nu vor avea secții de vot

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, vineri, situația privind organizarea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare, în străinătate, și țările care și-au dat acordul de principiu ca românii să poată vota la scrutinul de pe 6 decembrie. Oficialul din Guvern a spus că Malta și Nigeria nu vor organiza niciun fel de secție.

“Având în vedere acest context special, dar și pentru buna organizare în strîinătate a alegerilor parlamentare în 6 decembrie, am transmis încă din luna iunie instrucțiuni misiunilor României în străinătate să contacteze autoritățile străine competente din țările de reședință în vederea evaluării posibilității reale și concrete de organizare de secții de votare pe teritoriul acestor state precum pentru a se și informa cu privire la măsurile de igienă și protecție sanitară concrete care trebuie respectate pe parcursul desfășurării procesului de votare la secție, în contextul pandemiei de COVID-19.

În conformitate cu informațiile comunicate până în acest moment de către misiunile României în străinătate, pe baza dialogului oficial desfășurat, dar care este în desfășurare cu autoritățile competente din statele de rșeedință, și în contextul măsurilor dispuse de acestea în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19 la nivelul fiecărei țări, vă putem aduce la cunoștință următoarele.

Singurele state ale căror autorități au informat oficial până la acest moment că nu vor permite organizarea de secții de votare pe teritoriul lor nici la sediile misiunilor diplomatice sau consulare nici în alte locații sunt două: Malta și Nigeria.

Există o serie de state, inclusiv din cele cu comunități de români, care au transmis misiunilor diplomatice și consulare ale României acordul de principiu pentru organizarea de secții de votare pe teritoriul lor. Aceste acorduri preliminare sunt condiționate de mai mulți factori, precum luarea în considerare a evoluției situației epidemiologice, ceea ce este firesc, stabilirea detaliilor finale privind organizarea alegerilor și/ sau implementarea și respectarea strictă a tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară care sunt valabile în statul de reședință, respectiv sub rezerva introducerii unor noi măsuri de siguranță sanitară, dacă evoluția pandemiei o va impune.

O parte din țările care ne-au transmis acordul: Australia, Austria, Belgia, Italia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Luxemburg, Republica Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Spania, SUA, Ungaria, Turcia, la care se adaugă și alte state cum ar fi Emiratele Arabe Unite , Grecia, Maroc, Mexic, Noua Zeelandă, Pakistan, Federația Rusă.

Există state cum sunt Danemarca și Finlanda, unde nu se preconizează, conform informațiilor transmise de misiunile noastre diplomatice dificultăți în obținerea acordului pentru înființarea de secții.

De asemenea, autoritățile din Cipru și Slovacia au transmis acordul verbal pentru organizarea de secții de votare.

Vom putea să organizăm secții de votare la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare în state unde misiunile nu propun în mod tradițional înființarea de secții de votare în alte locații, pentru că sunt comunități românești fie foarte mici, fie foarte dispersate pe teritoriul statului respectiv: Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Filipine, Indonezia, Japonia, Lituania, Republica Macedonia de Nord, Palestina, Peru, Qatar, Singapore, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria.

Potrivit datelor centralizate la MAE, există state care impun condiții și măsuri speciale, în contextul situației epidemiologice și care au un anumit impact asupra procesului electoral, cum ar fi realizarea de analize de risc epidemiologic și de implementare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului pentru fiecare locație în care sunt organizate secții de votare. Este cazul Marii Britanii și Olandei. Limitarea numărului maxim de persoane aflate în incinta de votare sau în proximitatea imobilului respectiv și controlul strict al accesului în secție (Marea Britanie, Belgia, Luxemburg). Un alt exemplu este Irlanda, unde autoritățile au informat că există obligația respectării măsurilor restrictive în vigoare la momentul votului. În acest moment sunt anumite orașe din Irlanda unde nu se pot organiza activități în spațiu închis, dar vom vedea care este evoluția până la momentul votului.

Unele dintre aceste state au recomandat anterior, având în vedere contextul pandemiei, utilizarea votului prin corespondență. De aceea, noi punem un accent deosebit în comunicarea noastră către comunitățile de români din afara granițelor pe folosirea acestei modalități de vot, care permite asigurarea dreptului de vot cu protejarea sănătății în orice condiții.

Astfel de măsuri restrictive pot să mai apară și în alte state, în funcție de măsurile pe care statele respective le vor lua în contextul pandemiei de COVID-19. De asemenea, trebuie menționat că există unele state care în mod tradițional autoritățile, indiferent de contextul actual al pandemiei, nu permit organizarea de secții de votare, decât în sediile misiunilor diplomatice sau consulare. Este cazul Canadei, Cehiei, Slovaciei, Sloveniei și Estoniei.

Aceste acorduri de principiu pe care le-am primit din partea statelor gazdă precum și măsurile și condițiile impuse sunt valabile la acest moment. Nu poate fi exclus ca, în funcție de evoluția pandemiei, care în mod evident nu este predictibilă și nu poate fi controlată, statele de reședință să revină asupra informațiilor comunicate. Ele pot fi revizuite și pot să aibă un anumit impact asupra modului în care noi vom organiza procesul electoral în afara țării, inclusiv asupra numărului total de secții pe care le vom organiza pentru votul în străinătate.

Acest acord al autorităților din statele de reședință nu poate face obiectul unor negocieri politice sau diplomatice. Este o decizie pe care fiecare stat o adoptă pe baza propriilor reglementări privind organizarea de procese electorale de către alte state pe teritoriul lor și în funcție de evioluțiile locale ale pandemiei de COVID-19 și de măsurile care au fost luate pentru gestionarea pandemiei”, a declarat Bogdan Aurescu, de la sediul MAE.

Ministrul a amintit că votul în diaspora va avea loc în două zile.

„Sâmbătă, 5 decembrie, duminică, 6 decembrie, în intervalul 7.00-21.00, cu posibilitatea de prelungire, este o altă prevedere importantă care a fost introdusă în lege, și anume în situația în care la ora 21.00, mai există alegători în localul secției de votare sau la rând în fața sediului în care funcționează secția, acestora li se va permite exercitarea dreptului de vot până la ora 23.59, în anumite condiții prevăzute de lege.

Un alt aspect foarte important, pe care și noi l-am susținut, a fost faptul că listele electorale din străinătate nu se vor mai completa pe hârtie, ci vor fi generate electronic pe tabletele din secțiile de votare, așa cum s-a procedat la alegerile parlamentare din 2019.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota la orice secție din afara țării, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în Registrul Electoral, adică dacă s-au înregistrat ca alegător la secție pe platforma votstrainatate.ro. Înseamnă că, dacă nu poți vota în țara ta, dar te afli în apropierea unei secții de votare din afara țării respective, dintr-o țară apropiată, vecină unde se poate vota, poți să te duci să votezi la acea secție”, a mai spus Aurescu.

Acesta a precizat că în urma celor aproape 4.000 de înregistrări pe votstrainatate.ro, vor fi organizate 12 secții de votare în: Bruxelles, Paris, Stuttgart, Bonn, Roma, Milano, Haga, Londra, Manchester, Chișinău, Madrid, Barcelona.

Există o serie de state, inclusiv din cele cu comunități de români, care au transmis misiunilor diplomatice și consulare ale României acordul de principiu pentru organizarea de secții de votare pe teritoriul lor. Aceste acorduri preliminare sunt condiționate de mai mulți factori, precum luarea în considerare a evoluției situației epidemiologice, ceea ce este firesc, stabilirea detaliilor finale privind organizarea alegerilor și/ sau implementarea și respectarea strictă a tuturor măsurilor de protecție și siguranță sanitară care sunt valabile în statul de reședință, respectiv sub rezerva introducerii unor noi măsuri de siguranță sanitară, dacă evoluția pandemiei o va impune.Sursa Digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button