jokerulvirtual.ro

ECONOMIE

Miliardarii care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic

Cel puţin 20 dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie au beneficiat de schemele de şomaj tehnic acordate de statul britanic, potrivit unui articol al publicaţiei britanice The Mirror.

Se pare că cei mai bogaţi oameni ai ţării au pierdut mai mult de 54 de miliarde de lire serline în ultimele două luni, ca urmare a pandemiei de coronavirus, potrivit unui articol al Sunday Times Rich.

Cancelarul Rishi Sunak a sugerat că în jur de 7,5 milioane de oameni ai circa un milion de businessuri britanice sunt în prezent în şomaj tehnic, dar folosirea schemei de anumiţi miliardari a creat controversă.

Mulţi dintre cei mai bogaţi 10 oameni ai ţării au trimis angajaţii în şomaj tehnic, schemă prin care în Marea Britanie aceştia sunt plătiţi cu 80% din salariu de către guvern – cu până la 2.500 de lire sterline pe lună.

Lista îi include pe Sri şi Gopi Hinduja care au ajuns în lista celor mai bogaţi oameni ai ţării cu o avere de 22 miliarde de lire sterline.

Cei doi fraţi au înregistrat o scădere a averii cu 6 miliarde de lire sterline anul acesta.

Sir Jim Ratcliffe, coproprietarul lanţului de hoteluri Pig, a fost criticat pentru trimiterea în şomaj tehnic a majorităţii angajaţilor.

De asemenea, printre oamenii de afaceri britanici care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic se numără fraţii Reuben (private equity) şi familia Weston.

Un alt angajator bogat care a cauzat controverse din cauza faptului că a beneficiat de ajutorul de şomaj tehnic este Sir Richard Branson care are o avere de 3,625 miliarde de lire sterline şi a trimis în şomaj tehnic 8.000 de angajaţi ai Virgin Atlantic.

Câţiva dintre cei care au fost acuzaţi de folosirea schemei, printre care Joe Lewis (3,992 miliarde de lire sterline) şi Daniel Levy (329 milioane de lire sterline), amândoi proprietari ai clubului de fotbal Tottenham Hotspur şi Victoria Beckham (370 de milioane de lire sterline), au renunţat la folosirea schemei.

Sursa: https://www.businessmagazin.ro

Etichete
Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close