jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

Prima conferință de presă a medicilor de la spitalul unde este internat Donald Trump: Președintele se simte foarte bine

Medicii de la spitalul militar Walter Reed, unde a fost internat, vineri, președintele Donald Trump, diagnosticat cu COVID, au anunțat sâmbătă dimineață că șeful Casei Albe „se simte foarte bine” și nu are nevoie de oxigen, având o saturație de 96 la sută. 

Medicii au spus că sunt mulțumiți de progrese și că președintele a primit o primă doză de Remdesivir, tratamentul cu acest medicament urmând să fie continuat timp de cinci zile. 

Donald Trump nu a mai avut febră de 24 de ore, poate se respire și se poate plimba. Președintele simte că poate pleca și astăzi din spital, au spus medicii.

I-au fost monitorizate funcțiile cardiace, hepatice, renale și totul pare să funcționeze în regulă, dar cum coronavirusul are evoluții imprevizibile, este bine ca pacientul să fie supravegheat medical, au explicat medicii. 

„Îl monitorizăm foarte atent pentru orice eventuală complicație fie din cauza coronaviruslui, fie a medicamentelor pe care i le dăm. Președintele este cu moralul foarte sus”, a declarat unul dintre medici.

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, a explicat la Digi24 că este important ca pacientul să rămână sub monitorizare în această perioadă în care are loc replicarea virală și când aparent se simte bine. Din a șaptea zi de la infectare, însă, evoluțiile pot fi imprevizibile.Sursa Digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button