jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

Primarul Nicuşor Dan, discuţie online cu ambasadorii ţărilor membre UE

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că a avut o întâlnire online cu ambasadorii statelor membre UE, eveniment în cadrul căruia s-a arătat interesat de preluarea unor experienţe de succes în ce priveşte gestionarea traficului rutier, a poluării sau a termoficării, informează Agerpres.

„Sunt extrem de interesat de preluarea experienţelor de succes din capitalele europene pentru a rezolva problemele de bază ale Bucureştiului – traficul rutier, poluarea, termoficarea. Acesta a fost unul dintre mesajele mele la întâlnirea online pe care am avut-o azi cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene în România, la invitaţia Ambasadei Germaniei în cadrul preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene”, a scris edilul general, pe Facebook.

El a menţionat că a vorbit cu reprezentanţii diplomatici din statele UE despre urgenţele momentului în Capitală, în special despre eforturile de combatere a epidemiei COVID-19.

„Toate ţările europene fac eforturi majore în această direcţie, iar cooperarea inter-instituţională (la nivel local, naţional şi internaţional) e una dintre condiţiile reuşitei în stăvilirea pandemiei. Am subliniat în cadrul dialogului cu ambasadorii europeni dorinţa mea ca Bucureştiul să acceseze masiv fonduri europene şi să devină în următorii ani una dintre capitalele continentale în plină dezvoltare”, a precizat Nicuşor Dan.sursa digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button