jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

Șeful spitalului din Timișoara spune că pacienții decedați de COVID în lipsa unui loc la ATI, mureau oricum. „Erau practic tarați”

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a spus că cei șase pacienți care au murit de COVID și care nu au mai avut loc la ATI, nu aveau oricum nicio șansă și că „erau practic pacienți tarați”, deoarece aveau multiple comorbidități și nu ar mai fi putut fi salvați nici la terapie intensivă, informează Agerpres.

„Este vorba despre şase pacienţi cu multiple comorbidităţi, vârstnici, la care inclusiv terapia intensivă nu mai putea ajuta. Din nefericire, a intervenit decesul, dar COVID-ul a fost impulsul negativ în parcursul clinic al acestor pacienţi. Dar accentuez că pacienţii erau vârstnici, cu multiple comorbidităţi din sfera neurologică, oncologică şi practic prognosticul era la fel, chiar dacă li se aplica terapia intensivă”, a spus Cristian Oancea, managerul spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Reacția lui Oancea vine după ce medicul infecționist din același spital, Virgil Musta, a atras atenția asupra situației de la secția ATI.

„Suntem într-o situaţie dificilă, la Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe secţie avem cazuri foarte grave care, la un moment dat, există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să-i punem pe ventilaţie mecanică”, a spus Virgil Musta. „Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri (duminică, n.r.) până astăzi dimineaţa (luni, n.r.) să decedeze şase persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică atât în Secţia de Boli Infecţioase cât şi la Pneumoftiziologie şi care s-au decompensat şi nu am avut soluţie pentru ei”, a declarat Virgil Musta.

„Sub nicio formă nu s-a pus problema că ar fi fost neglijaţi”, a spus Oancea. „Un pacient ştiu că a avut 82 de ani, altul 70, erau cu neoplazii, unii cu paralizie, iar COVID-ul a fost acel impuls căruia nu mai aveai ce să-i faci”, a afirmat pneumologul Cristian Oancea, managerul spitalului.

„Erau pacienți tarați, care nu au mai putut face față comorbidităților și sumei comorbidităților”
Oancea a spus că în acest moment sunt 16 pacienţi pe 14 locuri ATI în spital şi s-a mai creat un loc, miercuri dimineaţa, prin transferarea unui bolnav în secţia ATI de la Spitalul Municipal.

„Inclusiv eu am doi pacienţi internaţi în ATI şi vă spun ceva din practica mea personală. Am văzut pacientă neurologică cu accident vascular cerebral, zilele trecute. Dimineaţa, biologic se mai redusese din inflamaţie, înştiinţasem familia că ar putea fi mai bine a doua zi, dar seara a făcut stop cardiac brusc şi inevitabil”, a spus Cristian Oancea.

„Asemenea cazuri am mai avut şi eu şi colegii mei şi sunt în toată ţara. Erau practic pacienţi taraţi, care nu au mai putut face faţă comorbidităţilor şi sumei comorbidităţilor. Dar nu s-a pus niciun moment în discuţie problema că au suferit de o lipsă de îngrijire medicală”.

În plus, managerul Cristian Oancea a precizat că Spitalul de Boli Infecţioase are separat cinci paturi de ATI pentru patologie non-COVID, din care două sunt rezervate pentru pediatrie, dacă vor fi cazuri.

„Trebuie să avem grijă şi de pacienţii non-COVID, a apărut gripa de sezon şi am avut în anii precedenţi şi astfel de pacienţi, cu gripă de sezon, care au necesitat internarea pe ATI. Acum nu am avut încă gripă sezonieră la internări, dat trebuie să fim pregătiţi şi să ne asigurăm că avem la dispoziţie şi paturi pentru astfel de cazuri. Am păstrat un minim necesar pe care l-am considerat de bună cuviinţă pentru cazurile non-COVID”, a detaliat Oancea.

Inclusiv președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre cazul de la Timișoara și a calificat situația drept o lipsă de comunicare.

„Am fost informat în această seară că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri”, a spus Iohannis.sursa digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button