jokerulvirtual.ro

ECONOMIEPOLITICĂ

Un primar din Argeș a fost prins la volanul unui camion cu lemne furate: „Era la ora 18:00, în afara orelor de program”

Șoc pentru polițiștii argeșeni, care au prins un bărbat în vârstă de 53 de ani în timp ce transporta ilegal aproape 40 de metri cubi de material lemnos. După ce l-au legitimat, și-au dat seama că este chiar primarul din comuna Vlădești, județul Argeș. Lemnul a fost confiscat, la fel și camionul folosit pentru transport. Primarul spune însă că la mijloc e o răfuială politică.

Primarul din Vlădești a fost prins de către polițiștii de la Combaterea Delictelor Silvice în localitatea Corbi din județul Argeș. El transporta 38,73 de metri cubi de material lemnos, fără documente legale de proveniență.

Edilul conducea un ansamblu auto format din autoutilitară cu macara și remorcă.

Potrivit legii, transportul, în volum de peste 10 metri cubi de lemn, neînsoțit de documentele specifice de transport, constituie infracțiune și se sancționează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an și cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului. Zvonul că primarul a fost prins cu lemne furate s-a propagat imediat.sursa digi 24

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button