jokerulvirtual.ro

TEHNOLOGIE

Un profesor din Marea Britanie a făcut un joc pe calculator pe tema COVID-19. Ce trebuie să facă jucătorii

Richard Wisema spune că i-a venit ideea pentru ceea ce se crede că este primul joc pe calculator pe tema COVID-19 din lume în timp ce se plimba pe stradă şi a realizat că „se simte ca într-un joc pe calculator”, în timp ce evita pietonii şi bicicliştii.

Jucătorii controlează un avatar pe o stradă din ce în ce mai aglomerată şi „salvează vieţi” atunci când evită pietonii, bicicliştii şi oamenii care strănută – toţi fiind înconjuraţi de zone interzise. De asemenea, pot colecta măşti şi le pot oferi medicilor, pentru ca aceştia să poată salva mai multe vieţi.

Scopul este de a salva cât mai multe vieţi. Pe măsură ce jocul progresează, scorul începe să devină din ce în ce mai mare pentru a demonstra că, dacă te protejezi, atunci îi protejezi şi pe ceilalţi.

Potrivit lui Wiseman, profesor de psihologie la Universitatea din Hertfordshire (sud-estul Angliei), cercetările arătă că jocurile care încurajează un comportament social pozitiv pot influenţa acţiunile oamenilor în lumea reală.

„Este o modalitate amuzantă de a răspândi un mesaj înfricoşător”, a spus Wiseman, care a creat jocul, devenit deja viral, împreună cu designerul Martin Jacob. „Există destul de multe studii care arată că dacă îi faci pe oameni – în special pe copii – să se comporte în anumite moduri în jocurile video, acest lucru le va influenţa şi viaţa reală”.

Creatorii, care lucrează acum la dezvoltarea unei aplicaţii, spun că guvernele, şcolile şi autorităţile din domeniul sănătăţii ar putea folosi jocul pentru a încuraja distanţarea socială – o măsură cheie pentru a menţine virusul sub control, pe măsură ce ţările ies din izolare.

„Mi se pare probabil mai eficient decât unele dintre anunţurile îngrijorătoare pe care le primim, deoarece acestea nu sunt conştientizate, în special în cazul copiilor”, a declarat Wiseman.

Wiseman, care este, de asemenea, membru al Inner Magic Circle din Marea Britanie (organizaţie a celor mai buni magicieni), a declarat că aproximativ 15.000 de oameni au jucat jocul de la lansarea sa, în urmă cu o săptămână. Deşi a fost conceput pentru copii, chiar şi adulţii îl joacă şi postează imagini pe Twitter.

„A devenit viral. Este ca şi cum oamenii se regăsesc în el”, a declarat Wiseman. „Este o modalitate de a vorbi despre aceste lucruri cu copiii, fără ca aceasta să fie una pesimistă”.

Jocul are nuanţe umoristice: jucătorii pot aduna provizii, inclusiv suluri de hârtie igienică, care aproape nu se mai găsea pe rafturi la începutul izolării, atunci când clienţii magazinelor cumpărau tot ceea ce le ieşea în cale.

„Dacă ai norocul să dai peste un sul de hârtie igienică, atunci te vei deplasa în joc cu o viteză mult mai mare”, a declarat Wiseman. „Sulurile de hârtie igienică sunt extrem de rare – exact ca în viaţa reală”.

Dacă jucătorul se loveşte de un om, va pierde din puncte. Dacă se ciocneşte de prea multe ori, atunci va fi „trimis în carantină”, iar jocul se termină.

Cel mai mare scor posibil este de 7 miliarde de vieţi salvate – numărul aproximativ al populaţiei la nivel mondial.

Punctajul maxim de până acum este de 2 miliarde, dar Wiseman mărturiseşte că el mai are mult până acolo. „Scorul meu este de aproximativ 1000 – nu mă pricep deloc la jocul creat de mine”.

Arată mai mult

Articole din aceeași categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button